Saturday, April 24, 2010

Sabia...

Același vis...același pat,o altă noapte...

Casa era chiar micuță.Nici nu semăna cu ceea ce lăsasem în urmă,cu grandiosul palat din capitală.Totuși,cuprindea ceva mai mult decât ridigitatea unor obiceiuri,decât protocolul înțepat al unor nobili hapsâni.
Am privit masa.Simplă,rotundă,din lemn,cu două scaune în jurul ei,păstra mai multe sentimente și secrete decât va putea vreodată să cuprindă lumea întreagă.Și patul...așternutul alb,virgin,fără păcate,păstra parfumul unor cuvinte niciodată rostite,niciodată gândite,ascunde întotdeauna în inimă.
Mi-am îndreptat pliurile rochiei,zâmbind raportului din fața mea.Kim mi-l înmânase cu aceeași ceremonie ca celuilalt ego al meu,fostului suveran apus și ascuns,părăsind apoi camera.Cât timp trecuse?Habar nu aveam...nu mai mult de câteva luni. și totuși mi se părea că totul durase numai o secundă,că tot ce a fost înainte a fost numai un joc,un joc cu măști care s-a sfârșit brusc,obligându-mă să-mi arunc masca prea repede.Mi se părea că viața mea ca suveran al regatului Norilor fusese numai o joacă,pe când viața pe care o începusem de când am fugit de pe câmpul de luptă era realitate.
Am strâns pergamentul ca să nu mai văd literele care parcă-mi zâmbeau în batjocură.Supușii tronului se revoltau și așteptau momentul oportun ca să declanșeze războiul.Ah,de ce mă mai gândeam la așa ceva? De ce mai îmi păsa?
M-am răsucit pe scaun,întorcând spatele mesei.Și privirea mi-a căzut pe patul care-mi păstra gândurile într-o tăcere de mormânt.Era patul pe care,de voi de nevoie,îl împărțeam cu Kim. Da,cu Kim! Cât s-a mai revoltat el împotriva ideii! I se părea strigător la cer ideea de a dormi în același pat cu regina. M-am așezat pe pat și,chicotind ușor,am mângâiat sabia cu mâner de argint care se odihnea pe mijlocul patului.
-Sabia Castității,murmură Kim din prag.
M-am întors brusc,simțind cum inima îmi bate tot mai repede în piept.
-Kim!
-Luminăția Ta,poporul este furios,spuse el în timp ce se așeza pe un scaun. Acum este mometul să acționăm! Acesta este momentul în care trebuie să te ridici pentru poporul tău și să le arăți că nu ai murit și că poți să-i aperi,continuă el privindu-mă cu ochii lui frumoși și auri.
-Kim,nu avem cum să facem asta singuri,am spus cu amărăciune.
-Dar nu suntem singuri,Luminăția Ta!
S-a ridicat în picioare,a deschis ușa,iar în cameră a intrat unul dintre generalii care-mi fuseseră subordonați pe vremea când conduceam cea mai mare armată a lumii.
-Luminăția Ta,mă salută el punând un genunchi în pămând după tradiție.
-San...
-Da,Luminăția Ta.Eu,Hoyan-San,Generalul Unității Lunii,accept pedeapsa pentru trădarea adusă Luminăției Tale,spuse el cu capul plecat.
-San,ridică-te,l-am rugat eu prinzându-l de umeri.Noi suntem prieteni,deci nu este nevoie de protocolul ăsta înțepat.
Am vorbit până când somnul a intrat în cameră,cuibărindu-se pe genele mele.Kim și San au părăsit camera respctuoși,iar eu m-am întins pe patul mare.Numai o clipă de odihnă...din nou războiul începea...de data asta...

Lumina puternică a soarelui m-a făcut să deschid ochii.
-Te-ai trezit?m-a întrebat eu zâmbet dulce.
De ce? De ce mereu același vis imposibil? De ce?Cine eram eu?

No comments:

Post a Comment