Friday, November 12, 2010

IN MEMORIAM...

E fals.E fals.E totul atât de fals.
Cer sesin cu raze oglindite în albastrul nesfârșit.
Furtună.Gând neterminat.Bătaie de inimă sufocată,blocată,epuizată.
Și tăcere.E dureros golul rămas.Te arde.Te sufocă.Te inundă în mii și mii de cascade tumultoase.
E oare greșit?E oare greșit să zâmbești?E oare păcat să râzi când un fulger cade?
Ești neputincios.Și plângi în disperare.Plângi în pumni zilele ce-au trecut pe lângă tine,razele arse de lumină.
Neterminat.Rămas suspendat într-un gol de aer,într-un univers aprins de lacrimi.Pulsul slăbește,inima încetinește,iar visul frânt cade în prăpastii afective.
E gol.E rece.E de necrezut.E imposibil.E...așa cum n-ar trebui să fie.
Fals.Neadevărat.Mincinos.Greșit.E totul atât de gol.Rezonanța cerului în ochi sticloși,pierduți în mările de-argint ale anilor trecuți.
Pierdut.Pentru totdeauna dezrădăcinat,desprins și lovit.Avem dreptul la vise?O noapte neagră,fără vise,fără gânduri,fraze și cuvinte.E totul atât de negru și închis.S-a încheiat.S-a sfârșit.S-a pus punct acelui trecut.
N-ai vrut.N-ai putut.Ți-a fost frică.Știm.Înțelegem.Ia-ne de mână.Un lanț uman,o inimă tremurândă,un colț de cer cu numele tău.
Nu e corect.Nu e cinstit,că în această viață TU ne-ai părăsit.Pierduți pe mări agitate,rătăciți prin păduri întunecoase,ne speriem de umbre și stânci.Suntem mici.Acum știm cât suntem de mici,de neputincioși și de plăpânzi. Ești aici...nu mai ești aici.Ecoul vocii tale încă se mai lovește de pereții goi și triști.Dar nu mai ești aici.
Tăcerea ta va fi veșnică.Nicicând suspinul nostru nu te va mai ajunge,nici gândul nostru nu te va mai tulbura.Ești liniștită,dar știm că ți-e frică.Suntem aici.Suntem cu tine.În inimă și cuvinte,în gesturi și tăceri,râdem și ne amintim de tine.Te ținem de mână pe măsură ce ne apropiem.Ne e greu.Ți-e greu,dar trece.Și suferința și lacrimile și tot.Totul trece.La fel cum și tu,efemeră ființă,ai părăsit acest drum pentru totdeauna.
Noi suntem aici.Tu acolo.un zbor nu va fi de ajuns sa ne reunească.Noi de aici îți ghidăm drumul.
o candelă aprinsă,un boboc de floare,un portret prins în perete.E...crud,e tragic,e...Doamne,odihnește-o-n pace!
Momentan hoinărim.Printr-un deșert al dezorientării,fără conducător,ne pierdem prin furtuni de nisip până ne vom regăsi.Poare vor încerca să ne adopte,poate vor încerca să te-nlocuiască,dar niciodată,niciodată...
E dur.E greu.E complicat.E plin de urlete și lacrimi.Dar poate va trece.Poate e doar un vis urât.Poate totul se întâmplă în mințile noastre.Realitatea e dură...
Vino înapoi!Promitem.Vom fi copii cuminți.Vom fi așa cum ți-ai dorit.Numai vino înapoi...
Dar nu...promisiunile noastre,strigătele noastre nu te mai ajung,nu-ți tulbură somnul
Adio,deci,rămas bun!E ultimul tău drum.E ultimul nostru mesaj,ultimul nostru gând...

ADIO!





Saturday, November 6, 2010

Adio,deci rămâi,Adrian Păunescu!

Rugă pentru părinți-Adrian Păunescu
Enigmatici și cuminţi
Terminându-şi rostul lor
Lângă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumânări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai suntem, cît mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mâna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut mâna, tatăl meu!
Sărut mâna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetița mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea!

Adio,deci rămâi în memoria noastră,a tuturor românilor ce-au iubit într-u câtva poezia ta...omul și poetul Adrian Păunescu.

Wednesday, November 3, 2010