Friday, December 10, 2010

Și te întreb chiar acum...

...de ce taci și nu mai spui nimic...?
...de ce soarele s-a ascuns în nori și nu mai apare pe cerul meu...?

Respir aerul rece al iernii și realizez cât de multă singurătate e în lumea asta,cât de mult ne este frică de întuneric.Fobia nopții stăpânește prea mulți din cei din jurul meu ca să mă pot opune,așa că-mi plec capul sub forța sa care mă apasă către pământul tare.
Deși recunosc,nu pot spune că mi-e frică de întunericul în sine. Nu. Mi-e frică de ceea ce reprezintă el pentru mine:singurătatea.Nici de ea nu mă tem atât de tare cât mă tem de infinitatea ei dincolo viața asta efemeră.Nimeni nu poate spune că nu s-a simțit singur vreodată pentru că acest sentiment de goliciune,de frustrare și melancolie se desfășoară în jurul tău pretutindeni,asemenea unei panglici multicolore.
Uneori mă întreb ce gândesc centenarii acestei lumi despre această viață.Ei par să se bucure de fiecare clipă petrecută printre noi și nu cred că-și doresc să întoarcă timpul înapoi.Cronos nu le este zeu,căci prezentul le stăpânește inima alături de familie...

Și apoi mai sunt senilii...uitați,captivi într-un trecut paralel cu prezentul în care noi trăim,ei sunt singurele legături tangibile cu trecutul.Cred că sunt singurii care nu simt durerea ascuțită a singurătății și a frigului.Pierduți undeva într-o lume a lor,pierd contactul cu realitatea dură și continuă să viseze frumos...și apoi,când se întâmplă să revină în prezent,zâmbesc cu amărăciune anilor de aur ce-au trecut pe lângă ei.

Și te întreb acum...de ce frigul mușcă cu colți de argint orice mișcă?Și cum poți să te ascunzi de bezna care tinde să te înconjoare?...


Nu poți...și lupți...și nu învingi...

Decembri


(video borrowed from youtube.com)