Pierdut într-un timp trecut și uitat de toți ceilalți,el continuă să colinde străzile.Ce caută nici el nu știe...
Astăzi s-a oprit pentru o secundă în fața unei vitrine fumurii.Atunci,după foarte mulți ani,și-a văzut chipul.Ăla era el?!Era incredibilă transformarea...chipul odată frumos,cu trăsături dulci,atinse parcă de somnul copiilor devenise acum ascuțit,cu trăsături aspre și tăioase.Ochii ce cucereau femeile cu strălucirea lor proaspătă,plină de viață,erau acum tulburi,îngălbeniți de anii ce le trecuseră prin față.
A oftat mângâindu-și barba.Zâmbind și ridicând din numeri a trecut mai departe.Nu-i păsa.Sau mai bine zis,nu-i mai păsa.Acum era singur.Nu mai avea pentru cine să se dichisească,să zâmbească,să plângă.
Același parc,aceeași bancă.Un leagăn scârțâia în bătaia vântului.Era locul în care venea zilnic.Oamenii îl vedeau stând pe bancă singur,privind undeva spre depărtări pe care ei nu le zăreau.Uneori,se mai apropiau de el încercând să-i dea bani.Dar privirea lui îi oprea,făcându-i să-și retragă mâinile și să zâmbească încurcați.El nu era un cerșetor.Nu vroia banii nimănui.Nu vroia mila nimănui.
Pe banca de lângă el,doi îndrăgostiți se sărutau pasional.El îi privea.Fără rușine.Fix.Nu înțelegea schimbul acela de ADN.Era dincolo de puterea lui de înțelegere acele mângâieri.Sub privirea lui,cei doi s-au oprit rușinați.Ceea ce-au citit pe fața lui i-a făcut să plece grăbiți.De ce?Asta ar fi dorit să-i întrebe.
Acum,nederanjat de nimic,și-a întors privirea către copacul de pe partea cealaltă a aleii.Un castan vechi,cu scoarța sculptată și răs-sculptată de-a lungul deceniilor.Nu se mișca.Doar mintea agilă atingea un semn de pe trunchiul copacului bătrân.Era vechi.Pe atunci toate erau tinere:el,ea,copacul,parcul,oamenii,străzile...
Dar acum...el era singur într-un oraș vechi,în care și castanul promisiunii lor îmbătrânise.
S-a ridicat.Aceeași oră.Aceeași alee.Câțiva îl salutau înclinând ușor capul,dar cei mai mulți nu-l observau.Nu-i păsa.Cu fața inexpresivă își continua același drum pe care-l făcuse de mii,poate chiar milioane de ori.Capul îi era gol,lipsit de orice fel de gând sau impresie.Îl dureau picioarele,măcar atât știa...
No comments:
Post a Comment