Friday, July 1, 2011

Astăzi.Ploaia.Și nu mai plâng pentru mine

Curând...
Cuvânt pierdut printre miile de promisiuni.
Cerința unei așteptări izolate și neîncheiate.
Durerea unui suflet bruiat de mișcarea neîntreruptă a valurilor
A căror ecou mă lovește din nou.




Și sincer? Am plâns. Efemeritatea vieții. Ruperea unei legăturii.
Mi-am pierdut vederea. Astăzi nu mă mai văd pe mine,ci ploaia și milioanele de oameni care-și doresc ca cerul să nu-și mai bată joc de ei cu lacrimi false.
Da. Furtuna a început acum câteva momente. Bubuiturile grotești și vaietele unei bocitoare. Cineva și-a pierdut speranța printre rafalele de vânt năucitor. Iar ei plâng...visele lor au murit înainte de a fi împărtășite,uneori chiar înainte de a se naște.
Și cum pot eu,ființă egocentristă,obligată de mulțime să mă întorc în permanență în mine,să văd și altceva în afară de ploaia rece?

Cortegiul înaintează. Un ultim omagiu celui depus în cripta veche. S-a luptat. A fost crunt ca moartea și nu s-a lăsat doborât ușor. Dar...dar a fost luat pe nepregătite. Durerea sporită i-a mâncat puterea,iar luciditatea i-a fost zdruncinată de sunetul ploii. Un ultim omagiu adus celui doborât de cancer...

-Drum bun,brav soldat!


(video borrowed from youtube.com)





No comments:

Post a Comment