Wednesday, August 31, 2011

Pe cuvânt de onoare!

Am o frază, niște cuvinte simple care-mi stau pe limbă și nu am cui să le adresez din moment ce sunt singură. Am să le scriu aici și am să păstrez tăcerea, ca să nu tulbur liniștea emoțională. O să devină niște semne, caractere scrise, fără semnificație, ok?
De fapt nu. Îmi pare rău! Au o semnificație și SUNT adresate unei singure persoane. Cei care se simt să ridice mâna.
Nimeni?
Sunteți siguri?
Ok! Here I GO!!!
This is R.A.T.E.D. information! Is T.O.P. S.E.C.R.E.T. information!
Don't you dare tell my mother!!!

-FUCK YOU!!! FUCK YOU!!!WHAT THE FUCK IS WRONG WITH YOU?! WANT ME TO FORGET??? I'LL DO IT, DON'T WORRY! YOU'LL BE OUT FOR GOOD!


Îmi cer scuze! Îmi cer scuze dacă privirea v-a fost rănită sau/și dacă gândurile v-au devenit confuze. Îmi pare rău dacă v-ați schimbat părerea despre mine, dar sunt un om și nu o mașină. Iar acelea au fost cuvintele mele, strigate într-un nor de frică. Da, îmi e frică de mine și de ceea ce țin în mine. Sunt prea pașnică. Dacă o să răbufnesc nu știu încotro o să zboare frânturile mele de fraze sau pe cine o să las să-mi vadă lacrimile.
Deocamdată sunt curajoasă. Dar această stare poate fi trecătoare...și mi-e frică.
Nu mai vreau să-mi mai strâng brațele goale...
Sper că-mi veți scuza ieșirea necenzurată.

Închin cupa în fața declinului

Ultima zi de vară? Prostii! Aici nu a fost niciodată vară. Iar toamna nu este o simplă trecere de la vară la iarnă. Ea este flamura mea. Este blazonul inimii mele. Un blazon uzat și bătut de ploi și vânturi. Dar este al meu. Este al meu și știu că până la urmă, numai el îmi va mai rămâne loial.
Căci n-ai observat, tu cel care mă citești, cum totul se dărâmă, se rupe, se autodistruge?
N-ai văzut că norii care s-au adunat pe cer nu mai permit cerului să respire?
N-ai simțit cum lumea se îndepărtează de tine, adâncindu-se în indiferență?
Prietenii se transformă în hoți, vulturi ce-ți pândesc mișcările, căutând să te doboare.
Ai încredere în tine? Ai încredere și în ei?
Și acum, în acest timp în care scriu, fereastra e deschisă. S-a înnoptat, dar în loc să aud greierii și iarba cum crește, aud zbierete, trosnet de oase rupte și țipete de spaimă. Umanitatea e pe cale de dispariție...
Perpetuarea speciei? La ce bun? Naști un copil ca să-l vezi transformându-se într-un monstru?
Noaptea-i neagră...dar dincolo de nori se zărește o lumină?
Răsare soarele.
Îmi adun puterile și scriu un ultim rând...
Vrea
Să-mi
Întâlnesc
Persoana

Wanting so bad to learn how to fly

I'm imperfect. I'm lacking in so many aspect that it sometimes scares me.
I want to make me understandable...I want this words to have a meaning. But they are just black scars on a white sheet of paper.
And I'm wondering again...not far away from you, I try to smile...my heart will not waver...I hope.
But I'm imperfect. And those days are like a barrier between you and me, a barrier of dark thoughts, that keeps waking me in the middle of the night.
I want to write you a letter, but I can no longer find the fitting words. My head is blank, my eyes can no longer see the sunrise.
I miss you.
Because I miss you, I sing...
Because I'm imperfect, I'm crying.

Monday, August 29, 2011

COMFORTABIL

I wish I could say this:

Am rămas o tristă, foarte tristă rimă nescrisă

ai părăsit scena
te-ai îndepărtat rapid
nu ai privit înapoi
fără regrete
fără cuvinte poete
ai DISPĂRUT

te plâng prietene
te plâng și-mi aduc aminte
ca și-n alte seri
te-adun de pe coline

și ascult liniștea nepăsării

s-au spulberat acum și anii

amintirile s-au șters de mult

în curând voi gândi
pe un ton tăcut

nu mă voi întoarce
nu am cum
nu am unde
nu am cui să mă mai plâng.

Ai Părăsit Scena
Iar Eu
Am Rămas O Tristă, Foarte Tristă Rimă Nescrisă.


I too, want that somebody...

...who I can rely on, to whom I can entrust my heart.
I need my closest friend to be there for me and not make me feel lonely, 'coz life sure is a bitch. She the biggest bitch when it comes to those dudes that yell from the top of their lungs that they are your friends, only to back out after a while.
I need...a sweetheart on whose shoulder I can rest my head when I'm tired from the bullshit that I've endure through a day. I need that soulmate who can undertand me without saying a word. I need that person in front of whom I can cry without feeling ashamed.
I need to stop being afraid, 'coz I'm who I am and I'll never be who they want me to be.
I need to learn to let go of those who can no longer be with me, who can no longer understand me.
I need...to thank to my mother.
I need to learn how to dance even if outside it's raining cats and dogs.
I need to trust you, the one who can't show his heart in front of everyone.
I need to be your friend, 'coz nights are less scarier when I know I can talk to you.
I need...
I need...
...but you no longer hear me...

I need a person to tell me all those things ...

Thursday, August 25, 2011

Dezbracă-mă

Ia un scaun. Așează-te în fața mea astfel încât să mă auzi bine. Nu știu cât de multe vei pricepe sau cât de multe vrei să înțelegi, dar încearcă să nu adormi te rog.
Acesta nu este un show. Nimeni nu va vorbi și totuși eu voi spune. Voi rosti ceea ce-ți dorești, voi devenii vocea ta, așa că gândește.
Ai început ușor, ușor...un cuvânt, două, trei...acum rostești fraze întregi, numai ca să mă trezesc că te gândești la metafore. Metafore crude, tăioase, care-mi sfâșie hainele, transformându-le în zdrențe.
Ai gânduri murdare și nu vrei să scapi de ele. Acum mă învinovățești pe mine pentru că eu sunt cea care le rostește. Dar tu le gândești! Le gândești, eu le rostesc și ele se aplică. Așa se învârt lucrurile între noi!
-Dezbracă-te! Dezbracă-te! Dezbracă-te!
Și am renunțat încetul cu încetul la metafore. M-am dezbrăcat de ele și ți-am arătat „materialul” brut.
-Dezbracă-te! Dezbracă-te! Dezbracă-te!
Apoi au urmat cuvintele. Le-am aruncat și pe ele. Am crezut că mă vei înțelege.
-Dezbracă-te! Dezbracă-te! Dezbracă-te!
Gestica...dă-o dracului de treabă!
-Dezbracă-te! Dezbracă-te! Dezbracă-te!
Și am rămas goală în fața ta. Acum mă vezi? Mă auzi? Am fost tot timpul aici, în fața ta?

Dezbrăcată de orice fel de exprimare, dezbrăcată de orice inhibiție. Te-am privit. Acum te arde. Te arde privirea mea goală, lipsită de posibilitatea de a se exprima. Te arde această carcasă goală de sânge și carne, te zgârie și te îngheață apropierea acestui trup mutilat.
Mi-ai luat tot. Acum folosește-mă...

Monday, August 15, 2011

Și cui îi place va citi și altceva



Celor care le place cum scriu, ce scriu, despre ce scriu...dacă există astfel de persoane în afară de cea mai drăguță cititoare a blogului meu, Alex :D, și dacă le place muzica asiatică și bla-bla-bla...atunci citiți și asta. Dar numai în cazul în care vă atrag fanfics-urile :P


Comentariile sunt mai mult decât bine venite. Aștept opiniile voastre...aici sau pe site. Bye!

XOXO,
Kata

Și pentru că nu vreau mă regăsesc în tine







(videos borrowed from youtube.com)

Scriitorul care s-a săturat...am ce am si ce n-ai tu...

...o inimă. Da, da. O INIMĂ. Sunt o ființă umană, predispusă greșelilor și suferindă. Da,da, ai auzit foarte bine...SUFERINDĂ. Pentru că tot timpul mă izbesc de tine, cel care-mi strigă că nu se poate. Se poate, dom'ne, se poate!
De ce încerci să-mi pui bariere? De ce încerci să mă închizi în cercul ăsta de foc? Vrei să mă repet, să fiu mereu ceea ce am fost? Sau să revin mereu de unde am plecat? De ce faci asta? Pui bețe în roate,musiu.
-Ei drăcie! Nu mai spune! Nici că mediocritatea ta a depășit vreodată valorile normalului ca acum. Bețe în roate...pffff!!! Eu te ajut. Te educ ca să înveți să te autoeduci, pui de trădător ce-mi ești! Și eu care credem....
Nu te aud. NU TE MAI AUD!!! Comentariile tale...vorbele tale...simpla ta prezență îmi face rău. Dispari de aici, om care-nu-mai-ești-om-ci-maimuță-cu-două-fețe-umane!!! Nu vreau să te mai ascult sau să-ți simt prezența. Ieși din capul meu. Pentru mine ești mort...mort...mort...
-Prea bine!
Și a trecut timpul. Nenorocitule! Va să zică acum ai plecat! Ai plecat și ai mai luat pe cineva cu tine,nu-i așa pui de năpârcă???!!!
-Ce-am luat, dom'ne? Ce?
Inspirația, maimuțo! I.N.S.P.I.R.A.Ț.I.A.!!!! Și asta doare, omule,doare ca dracu!
Și a tăcut...
Sau a murit...
Naiba să-l ia!
Naiba să-l ia cu tot cu ea! Pfff!!! Ce? Crede că nu pot să trăiesc fără ei?! Ar face bine să se mai gândească la chestia asta.
Nu am nevoie de ei...pot să fiu și pe cont propriu...

Și nu de mult s-a întâlnit cu Ștreangul...

Shooting Star Across My Sky

I never thought I'll say goodbye
I never thought I'll say goodbye,
But now it's time for me to tell you Bye-Bye...
Bye-Bye...
You brought tears into my life
You brought tears into my life,
And like a cloud,you shook rain upon my heart
My heart.
Lover. Friend. Do you remember how we met?
'Cause now you're gone
And all I do is reminisce about you.
Laughter. Tears. Sunlight kiss...
I faked my whole life
Only to let you say GOODBYE.
GOODBYE.

But like a shooting star across my sky,
Like a shooting star acoss my sky,
You illuminated my life,
You ilumminated my life.

But now it's time for us to say BYE-BYE...

Like a shooting star across my starry sky,
You brought light into my heart.
Ah lover, former friend, how could I ever repent?
For I'm a sinner and never the less...
I am a killer...

Și m-am pierdut...nu te găsesc nici acum

Silueta ta...privirea mi se încețoșează și acum când îmi amintesc. Ai dispărut în mulțime, te-ai evaporat din viața mea. Dar am învățat să aștept.
Trăind singură în această lume, fără tine, numai amintirea mă mai susține. Numai visele îmi mai dau speranța care a început și ea se se împuțineze.

-Nu pleca! Nu mă părăsi!

Și ai plecat...astăzi scena se repetă. E ca un scenariu. Îmi apari în fața ochilor, îmi zâmbești și apoi te îndepărtezi și pleci. Iar. Iar. Iar.
Nu mai pot. Nu mai pot suporta drumul acesta plini de mărăcini. Chiar dacă ăsta este drumul care mă duce la tine, care mă conduce în brațele tale...chiar dacă...chiar dacă...
Și cum am ajuns în halul ăsta?! Cum am rămas fără culori cu care să ne desenăm viitorul?
Am început să mă dezechilibrez. Încetul cu încetul, pașii mei se întorc, nu mai așteaptă, nu mai înaintează. Am început să mă pierd de mine însămi...dar chiar dacă toată lumea asta se va întoarce împotriva mea, voi continua să te aștept. Chiar dacă memoria mea uzată și plouată va refuza să-și amintească de tine și va încerca să te șteargă, chiar și atunci te voi căuta. Și dacă cerul se va prăbuși peste noi, voi fii Atlas-ul tău și voi ține lumea pe umerii mei...totul, totul pentru tine...ca să-ți netezesc drumul de întoarcere...

Dar toate astea s-au întâmplat acum mult,mult timp. Aceste amintiri, chiar în acest moment în care le notez încep să dispară, să moară. Hârtia se îngălbenește, se scorojește ca pereții casei tale...și mi-a căzut stiloul...

Sunt efemeră. Numai voința îmi va mai rămâne în cele din urmă. Voi fi...acel ceva ce poate rămâne în așteptare. Îți promit, nu o să mă rătăcesc și o să te aștept. Până la sfârșitul timpului, până ce visele se vor confunda cu realitate...voi devenii sufletul ce așteaptă întotdeauna...voi devenii tu...

Tuesday, August 2, 2011

Albastru sângeriu pe urmele tale

E timpul. Aleargă spre țărm. Corabia care i-a fost promisă nu a sosit nici de această dată. Privește oceanul...el a fost mereu alături de ea, alinându-i suferința cu valurile sale reci.
De data asta are de gând să închei așa numita pace dintre ei. Pornește la război. Coiful din penele unei păsări Phoenix strălucește cu o lumină roșie. Armura ușoară ca un fulg a țesut-o în toți acei ani în care a așteptat. A turnat-o din lacrimile unui delfin,iar zalele,aripi de fluturi multicolori,le-a legat cu fir de mătase verde. Ahhh,un verde fraged! Fraged...nou...tânăr...așa cum a fost iubirea ei.
Astăzi,ultima zână pleacă la luptă. Pleacă să obțină pacea deplină pentru regatul ei. Ea știe. Nu se va mai întoarce niciodată. Căci nu degeaba s-au strâns norii în jurul turnului ei,murmurând și plângând,implorând...
La porțile regatului e întâmpinată cu flori. Trandafiri roz,plăpânzi,plini de lacrimile unei nopți senine. Le ia și le sărută pe fiecare în parte,transformându-le în Păsări Paradis care aveau penajul acoperit de armuri colorate,ce străluceau puternic în lumina soarelui.
-Gardieni,protejați-vă Regatul!
Și porțile grele s-au închis în urma ei cu un sunet metalic. Înăuntru-lumină,soare și căldură. Afară-beznă,duhoarea unei dureri transformată în bântuială și frig... Dar ea pășește pe zăpadă ca pe iarnă,fără să simtă mușcătura înveninată a gheții pe pielea ei albă ca marmura. Merge până îi obosesc picioarele,iar apoi zboară. Cele patru aripi se deschid topind zăpada cu căldura lor. Cerului i-a lipsit roșeața buzelor ei...
A ajuns. A ajuns la capătul Pământului,locul unde s-a născut și unde trebuie să piară. Acolo o așteaptă o dulce durere,o ultimă lacrimă pe care a nu a văzut-o atunci când s-a născut.
S-au întâlnit. Ea,fiică a luminii și a unui fluture,el-fiu născut din îmbrățișarea bolnăvicioasă a întunericului cu o viperă. Cei doi s-au iubit înainte să se vadă și s-au urât înainte să se nască. Ziua le-a fost predestinată. Moartea le-a fost arătată în ziua primei atingeri. Astăzi au ales să piară.
Vulcanul duduia. Lava fierbinte amenința să se reverse,să facă scrum o legendă care se scria chiar în acel moment.
Și-au zâmbit. Ea i-a dăruit căldură și sentimentul că aparținea cuiva...el,el a făcut-o să creadă în povești cu zâne. Ei au fost sortiți încă de la început. Ziua declinului le-a rămas la alegere.
Săbiile scot scântei,iar lacrimile ei găuresc muntele,trezind dragonul ce doarme ascuns în piatră. O lovitură,două,trei și tăișul întunecat al sabiei lui străpunge pieptul mic și surescitat al zânei aproape în același moment în care sabia ei făurită dintr-o stea căzută îi perforează pieptul lat,atingând inima îndurerată. Și zâmbesc. Acesta ultimul lor vis împreună...și s-au ținut de mână în timp ce lava le topea povestea,amestecând-o cu lacrimile de piatră ale dragonului ce nu mai dormea...